Considerente asupra unora dintre blocurile interbelice

Initial “Considerente asupra structurii de rezistenta a clădirilor de locuit, cu regim redus de înălțime, construite înainte de 1963”, a fost un subcapitol din teza mea de doctorat, la care am decis sa renunț si sa-l public aici.

Desi pare ca nu exista o regula, constructiile interbelice, au in marea lor majoritate o tipologie, pe care daca o intelegi ti-e usor sa faci aprecieri, ca specialist, asupra rezistentei lor seismice.

Acest articol este rodul activității de proiectare pe parcursul celor 13 ani de munca la Vilared și la Home Advisers, munca ce mi-a permis accesul în foarte multe clădiri interbelice și postbelice, de tipul locuințe individuale sau locuințe colective cu puține apartamente. Am identificat câteva tipologii structurale pentru clădirile cu mai multe apartamente, cu regim de înălțime P+2..3E, care trebuie menționate.

Multe dintre clădirile de tip bloc de locuințe cu regim redus de înălțime (gen P+1E  pana la maxim P+3E+M), construite inainte de 1950 chiar 1960, au o structura de rezistenta de tipul zidărie portanta, foarte puține având o combinație între zidărie portanta și cadre din beton armat.

Clădirile din zidărie portantă, construite înainte de 1950,  au pereți structurali cu grosime mare,  dispuși la exterior și în jurul caselor de scara, cu pereții interiori cu rol structural cu de doar 14cm. grosime. In majoritatea cazurilor, zidurile interioare au continuitate la toate nivelurile, dar exista și situații în care la parter s-au amenajat spatii comerciale sau cabinete dentare care au presupus desființarea unor pereți cu grosimi de 14cm, portanți. De regula modificările sunt realizate după 2004, anul ultimului cutremur cu magnitudinea moment peste 6.00. La unele clădiri, de la etajul 1 apar zone în bow-window care slăbesc considerabil rigiditatea pe direcția respectiva, astfel de cazuri fiind numeroase.

Exista situații grave, în care pereții portanți interiori, cu grosimi de 14cm nu au continuitate pe verticala, având poziții diferite de la un nivel la altul, asemenea unui castel din cărți de joc; conform normativelor actuale aceste clădiri ar fi trebuit sa se fi prăbușit deja. Demolarea unui perete interior la o astfel de clădire poate genera chiar prăbușirea întregii clădiri.

Clădirile cu structura combinata cadre și zidărie portanta, sunt de regula clădirile supraetajate în perioada 1920 – 1930. In perioada respectiva s-a înregistrat un „boom” imobiliar, similar oarecum perioadei 2006 – 2008, descris și cartea „Betonul armat în Romania” a inginerului Emil Prager. Cele mai multe astfel de clădiri sunt situate central.

Majoritatea clădirilor cu regim redus de înălțime, dar cu mai multe apartamente nu a fost expertizata tehnic, dar prezintă numeroase degradări, de regula ascunse de tencuiala.

• fisuri în buiandrugi;
• fisuri în planșeele din beton armat;
• șlițuri profunde în ziduri;
• planșee din lemn cu grinzi degradate, în special în zona băilor de la ultimul nivel;

Iata mai jos câteva exemple de degradări identificate de mine prin diverse clădiri.

Identificarea calității sistemului structural, căci exista și clădiri bune, este greu de realizat de către persoane fără experiența, fie ele ingineri constructori sau chiar experți tehnici. Fără o analiza a întregii clădiri nu poți avea o imagine clara.