Cele trei faze ale unui proiect sunt, conform cu legea 50/1991:
- D.T.A.C. – documentație tehnica pentru obținerea autorizatiei de construire, care reprezinta un extras din proiectul tehnic.
- P.Th – proiectul tehnic, reprezinta conform legii:
“Documentația tehnico-economică – piese scrise şi desenate -, elaborată în condiţiile legii, care dezvoltă documentaţia tehnică – D.T., cu respectarea condiţiilor impuse prin autorizaţia de construire, precum şi prin avizele, acordurile şi actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, anexe la autorizaţia de construire. Proiectul tehnic (P.Th.) cuprinde soluţiile tehnice şi economice de realizare a obiectivului de investiţii, pe baza căruia se execută lucrările de construcţii autorizate.”
- D.E. – detalii de executie:
“Documentaţii tehnice cuprinzând reprezentări grafice realizate la scările 1:2, 1:5, 1:10, 1:20 sau, după caz, la alte scări grafice, în funcţie de necesităţile de redactare, precum şi piese scrise pentru explicitarea reprezentărilor grafice, elaborate în baza proiectului tehnic şi cu respectarea strictă a prevederilor acestuia, care detaliază soluţiile tehnice de alcătuire, asamblare, executare, montare şi alte asemenea operaţiuni, privind părţi/elemente de construcţie ori de instalaţii aferente acesteia şi care indică dimensiuni, materiale, tehnologii de execuţie, precum şi legături între elementele constructive structurale/nestructurale ale obiectivului de investiţii. Detaliile de execuţie, elaborate în condiţiile legii şi verificate pentru cerinţele esenţiale de calitate în construcţii de către verificatori tehnici atestaţi în condiţiile legii, detaliază proiectul tehnic, în vederea executării lucrărilor de construcţii autorizate.”
Proiectul cu detalii de executie, denumit si DDE sau DE, reprezinta a treia faza a unui proiect pe care de regula clienții o comanda numai la disciplina de structura de rezistenta, pentru ca frica de cutremur este imensa si pentru ca nu inteleg necesitatea unui astfel de proiect complet pentru restul specialitatilor.
Cand vine vorba de D.E. pentru arhitectura si instalatii, lucrurile se complica. Unii platesc aceste detalii si le respecta 100%, unii le plastesc dar nu le respecta sau unii nu le cer niciodata.
Mai jos un exemplu de ce este necesar sa ceri detalii de execuție pentru tot proiectul și sa le și respecți:
O simpla balustrada la un balcon. O sa ziceti ca ce mare chestie. Asa ma gandeam si eu, ce mare chestie! Dar m-a lamurit ieri un arhitect. O balustrada ca cea din poza permite unui copil sa se catere pe ea si sa … doamne ferește ce se poate întâmpla. Cum trebuia sa fie balustrada asta? Pai sa fie parapet intreg din diverse materiale sau sa aiba barele verticale la distanta de 8cm una de alta.
De ce s-a facut asa? Pentru ca e mai ieftin si pentru ca nimeni nu a intrebat arhitectul daca e bine asa sau nu!
Cum am mai spus: pana vine cutremurul te omoara detaliile de arhitectura si instalatii executate prost.
3 thoughts on “Proiectul cu detalii de executie”
Buna seara ! Locuiesc in Cluj-Napoca unde mi-am construit o casa intr-un cartier de case in 1999. Recent am aflat ca noul PUG prevede in zona inaltimi de 28 m, Investitorii imobiliari nu au stat mult pe ganduri si deja casa de langa mine a fost demolata si se va construi un bloc cu 60 ap, S+P+5E+ER. Nu am fost notificata de catre primarie, nu mi-am dat acordul, nu s-a facut nici un studiu in teren cel putin in ce priveste casa mea. intrebarea mea este urmatoarea- Blocul va fi construit la 7 m de casa mea, dar subsolul care va avea functiunea de garaj se va construi pe tot perimetrul, deci la o distanta de casa mea de 1 m. Credeti ca va fi afectata structura de rezistenta a casei mele din cauza excavarii la o adancime de 4 m a pamantului? Apoi subsolul blocului imi va afecta casa in vreun fel fiind la 1 m distanta ? Ce imi recomandati sa fac? Sa apelez la un inginer constructor pt a-mi face un proiect de consolidare a fundatiei casei mele care are 2m? Este suficienta consolidarea doar pe partea dinpre bloc? Cei cu blocul au zis ca subsolul va avea pe partea dinspre casa mea un zid gros de beton si daca vrem vor umple cu beton pana in casa mea. Eu nu doresc acest lucru deoarece dupa parerea mea total neavizata, subsolul blocului reprez fundatia blocului, va fi mai adanca decat fundatia casei mele, la 1 m de aceasta si va actiona in 2 feluri asupra case mele si adica fiind masiva si adanca imi va ridica casa si mi-o va si impinge in lateral. Va multumesc anticipat pt raspuns!
In mod normal nu vor fi probleme. Dar nu umpleti cu beton. Sa faca ei o platforma betonata intre casa dvs si subsolul lor pe latimea aia de 1m. Platforma sa aiba panta spre curtea lor astfel incat ploaia sa curga la ei!
Exceptand locuintele parter din mediul rural, este mai avantajos sa se intocmeasca o singura documentatie la faza DTAC + PTh si DDE.